Se pare că accidentările se încăpățânează să-l lase pe Ștefan Radu să joace sub comanda lui Răzvan Lucescu. O întindere suferită la gamba dreaptă, care îl va ține departe de gazon cel puțin două săptămâni, îl va împiedica pe fundașul lui Lazio să reprezinte România în partida crucială din Bosnia.
Pe de altă parte, clubul lazial a decis să conteste suspendarea de trei etape, primită de Ștefan Radu, după ce acesta l-a lovit cu capul în gură pe Fabio Simplicio, în meciul de campionat împotriva Romei. Conform probei video, oficialii biancocelesti, pretind că Radu nu l-a lovit pe jucătorul Romei, mișcarea capului fiind oprită exact înainte de momentul impactului, Simplicio mimând lovitura.
Are suportul oficialilor italieni Managerul sportiv al lazialilor, albanezul Igli Tare, a declarat pentru cittaceleste.it: „E de înțeles că în astfel de derbyuri să adună multă tensiune, mulți nervi. Gestul lui Ștefan Radu nu este însă unul normal, a lăsat echipa în 10. Românul este un băiat extraordinar, și-a cerut scuze după meci, a știut că a greșit și acum regretă. Sperăm ca și Comisia de Disciplină să aibă înțelegere. Ce va fi, va fi”.
În cazul în care i se va reduce suspendarea, fundașul român va absenta la partida de campionat cu Cesena, dar e posibil să revină în meciul cu Napoli, de pe 3 aprilie.
Din cauza accidentării, Ștefan Radu va rata ambele meciuri ale naționalei, cu Bosnia (26 martie) și cu Luxemburg (29 martie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER